News

Ce prestație va avea noul Dacia Jogger Hybrid în România?

Autovista24 | 20 dec. 2023

Despre autor

Autovista24

Autovista24 provides specialist information for Europe’s automotive decision makers. The platform hosts news analysis, original research, interviews, webinars, videos and podcasts. Autovista24 journalists combine proprietary data with timely research and analysis – all while tapping into Autovista Group’s pan-European team of automotive experts to ensure that users benefit from highly-relevant content.

Modelul Jogger Hybrid proaspăt lansat are un rol important de jucat pentru Dacia. Ulmis Horchidan, editor șef la Eurotax Romania (din cadrul grupului Autovista), explorează modul în care acest vehicul electric hibrid (HEV) se va comporta pe piața sa de origine.

În acord cu tendința mai largă de electrificare de pe piața auto, Dacia a lansat primul său model HEV. Combinând două motoare electrice și un motor cu combustie internă (ICE), se anticipează că producătorul auto va utiliza în curând grupul motopropulsor și pe alte modele.

Sursă: Dacia

La prima vedere 

Jogger este o mașină serioasă pentru prețul său. Deși catalogat drept MPV de segment C, odată cu lansarea acestui vehicul, Dacia a reușit să își modeleze propriul segment de nișă. Doar foarte puțini competitori pe segmentul C sunt capabili să ofere același număr de caracteristici alături de un sistem de propulsie electrificat. Unul dintre puținii concurenți comparabili este Ford Tourneo Connect.

Dacia a gândit modelul Jogger atât pentru profesioniști, cât și pentru utilizatorii ocazionali din suburbii, care au nevoie de un vehicul spațios și modern, însă și extrem de versatil. Spațiul interior este generos pentru clasa sa și toate versiunile vin cu cinci sau șapte locuri, acoperind nevoi variate ale consumatorilor.

Materialele utilizate la interior sunt de calitate mixtă. Cele utilizate în locurile accesibile în mod normal sunt chiar bune pentru nivelul de preț. Pe de altă parte, elementele din plastic din zonele mai greu accesibile au o textură mai aspră. 

Comportamentul la condus și grupul motopropulsor

Dacia comercializează modelul Jogger cu două opțiuni de propulsie, ICE și HEV. Având în România prețul de 19.200 de euro, modelul Expression de un litru este propulsat de un motor pe benzină de 110 CP. Pentru cei care caută o variantă mai avansată, versiunea hibridă high-tech costă 24.250 euro, iar grupul motopropulsor are 140 CP.

Opțiunea HEV vine ca o surpriză plăcută. Având în vedere faptul că este primul model hibrid produs de Dacia, vehiculul a primit note bune. Integrarea perfectă, fără sincope, între motor și sistemul de propulsie electric face ca fiecare călătorie să fie plăcută.

În timp ce prețul modelului HEV este mai mare, alte influențe fac versiunea electrificată mai atractivă. În primul rând, în România există un stimulent la achiziție, precum și un impozit mai mic, ceea ce ajută la compensarea costurilor. În al doilea rând, consumatorii se bucură de un sistem de propulsie mai puternic și de transmisie automată.

Condusul modelului Dacia Jogger Hyrbid este o experiență relaxantă. Confortul scaunelor se încadrează în segmentul C, iar ergonomia este prietenoasă cu șoferul – funcțiile sunt ușor accesibile, iar poziționarea este intuitivă. Confortul la condus a fost bun în condițiile de testare, iar mașina a amortizat elegant micile denivelări.

Transmisia automată a modelului Jogger Hybrid dispune de un „mod B” care stimulează frânarea regenerativă, crescând simultan puterea de oprire a motorului. Acest lucru înseamnă o recuperare mai mare a energiei și un confort sporit pentru șofer în zonele urbane, deoarece pedala de frână poate fi folosită mai puțin.

Așteptările pieței și valorile reziduale

Modelul Jogger își propune să satisfacă nevoi de piață diverse. Aceasta include și înlocuirea a trei modele Dacia a căror producție a încetat: Logan MCV, Dokker și Lodgy. Prin urmare, în România, așteptările pentru noul Jogger sunt mari.

Modelul a avut un start bun. De la lansarea în România a modelului convențional, în iulie 2022, Dacia a vândut circa 5.000 de unități Jogger, iar înmatriculările de autoturisme noi cresc continuu. În primele șase luni ale anului 2023, modelul Jogger a ocupat poziția a treia în ierarhia națională a vehiculelor din segmentul C.

Utilizând date de piață din luna mai pentru a analiza modele Jogger vechi de șase luni, în special versiunea ICE de 110 CP, valoarea reziduală (RV) exprimată ca procent reținut din prețul de listă (%RV), a fost în România de 92%. Deși este nevoie de un an întreg de vânzări pentru a avea o imagine mai clară, valoarea reziduală a modelului are cu siguranță un start bun. În plus, prețurile în creștere ale autoturismelor noi îi va consolida poziția.

Se așteaptă ca versiunea HEV să urmeze aceeași tendință de menținere a valorii ca și versiunea ICE. În termeni procentuali însă, se va situa probabil mai jos decât modelul ICE din cauza prețului semnificativ mai mare.

Ce valoare ar putea să rețină în România o Dacia Jogger cu cinci locuri după 48 de luni și 120.000 km? Un scenariu comercial realist pentru Jogger Hybrid 140 Expression previzionează 50%, în timp ce previziunea pentru modelul Jogger TCe 110 Expression cu motor pe benzină este marginal mai mare, la 54,5%.

Acest continut v-a fost oferit de Autovista24.

Vă rugăm să rețineți că acest articol este o traducere a originalului publicat în limba engleză pe Autovista24 și, prin urmare, poate conține erori gramaticale minore. În cazul oricărei discrepanțe sau inconsecvență între traducere și versiunea în limba engleză, versiunea în limba engleză va prevala întotdeauna.

S-ar putea să vă intereseze și

Autovehiculele cu hidrogen în Europa – crește sprijinul?

27 sept. 2022

În timp ce electromobilitatea ia amploare, unii constructori europeni lucrează, de asemenea, să lanseze pe șosele autovehicule cu hidrogen, scrie Rebeka Shaid, jurnalist Autovista24. Având...

De la adoptatorii timpurii la piața de masă – ce va aduce viitorul pentru vehiculele BEV rulate?

25 sept. 2023

Pe măsură ce guvernele încep să retragă stimulentele, iar adoptatorii timpurii au fost în mare parte deserviți, vehiculele electrice cu baterii (BEV) s-ar putea confrunta...

De ce să încarci o baterie de autovehicul electric când o poți schimba cu una încărcată?

11 mart. 2022

Autovehiculele electrice se dezvoltă într-un ritm incredibil. Eficiența și autonomia lor continuă să avanseze vertiginos. Dar, indiferent cât de mare este autonomia lor, toate bateriile...

Da, înscrieți-mă de pe Autovista24

* Obligatoriu


Înscrieți-vă pentru a primi următorul e-mail:

Autovista24: articole, date și informații esențiale din sectorul auto – actualizări zilnice de pe noul site Autovista24, trimis zilnic de Autovista Ltd, în limba engleză.


Utilizăm pixeli în e-mailurile noastre pentru a monitoriza când deschideți, transmiteți mai departe sau faceți clic pe URL-urile din e-mailurile noastre. Acest lucru ne ajută să monitorizăm și să măsurăm performanța și eficiența e-mailurilor noastre. Combinăm aceste informații cu informațiile pe care ni le furnizați mai sus și cu informațiile de navigare, astfel încât să putem să ne adaptăm și să ne îmbunătățim activitățile de marketing și să vă personalizăm experiența de utilizator pe site-ul nostru. Atunci când vă înscrieți, sunteți de acord cu utilizarea datelor dvs. în scopul trimiterii e-mailurilor selectate și cu utilizarea pixelilor de urmărire. Vă puteți retrage în orice moment consimțământul de a primi e-mailurile noastre și cu privire la urmărirea conexă, accesând acest link către Centrul de preferințe pentru e-mailuri și actualizându-vă preferințele. Pentru informații suplimentare cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, vă rugăm să consultați Politica de confidențialitate a Grupului Autovista și Politica de confidențialitate a Eurotax.